Salată de bulgur

Ingrediente pentru 4 porţii de salată de bulgur
- 200g bulgur
- 100ml apă fierbinte
- 2 linguri piure ardei roşu
- 1 lingură fulgi de ardei iute
- 30-40ml zeamă de lămâie
- 3-4 linguri ulei de măsline
- 1/2 legătură pătrunjel
- 1/2 legătură mentă verde
- 1/2 legătură de ceapă verde (2-3 fire)
- 3-4 frunze de salată (opţional)
- sare
După ce am fost în Turcia mi-am luat o carte de reţete cu specific turcesc şi din când în când mai experimentez câte o reţetă, iar de această dată am făcut o salată de bulgur, pentru că din Turcia mi-am adus şi o pungă de 1kg de bulgur.
Această salată am pregătit-o în una dintre ocaziile în care Doris şi Bogdan au venit în vizită la noi, pentru că şi lor le place mâncarea turcească, şi cu ei am am fost la Deal-ul de mâncare turcească de la restaurantul Capri.
Ce este bulgur-ul?
Bulgurul este făcut din grâu măcinat mare şi pentru a îl folosi în mâncare, bulgurul este pus la abur sau amestecat cu apă fierbinte pentru a se înmuia. Dacă nu aveţi bulgur puteţi folosi cuşcuş, însă nu faceţi greşeala să credeţi că sunt unul şi acelaşi lucru, pentru că cuşcuş-ul este un sortiment de paste care se prepară din făină de grâu sau mei.
Cum se prepară salata de bulgur
Într-un bol pentru mixer se pun 200g de bulgur peste care se toarnă 100-120ml de apă fierbinte. Se amestecă bine cu o lingură, apoi se acoperă cu o farfurie şi se lasă aşa 30 de minute.
Între timp, se prepară piure din 3-4 ardei roşii, eu am folosit gogoşari dar puteţi folosi şi ardei capia roşii, apoi şi 1 roşie se transformă în piure. Eu am pasat legumele ardeiul şi roşiile cu mixerul cu picior vertical, însă dacă nu aveţi aşa ceva, puteţi să daţi legumele prin maşina de tocat.
Ceapă se spală, se curăţă de coajă şi se toacă mărunt, iar cealaltă roşie se toacă cubuleţe.
Pătrunjelul şi menta se spală şi ele, iar frunzele se toacă mărunt.
După ce bulgurul a stat 30 de minute să se umfle, se amestecă bine cu piureul roşu de ardei şi roşie, apoi se adaugă peste acest amestec verdeaţa, ceapa tocată şi cubuleţele de roşie. Se condimentează cu 1 linguriţă de fulgi de ardei iute, zeama de la 2 lămâi (30-40 ml), sare şi ulei de măsline, apoi se amestecă foarte bine cu o lingură.
Cum se serveşte salata de bulgur
Salata de bulgur poate fi servită ca aperitiv sau ca garnitură, iar pentru prezentare, se pun pe un platou câteva frunze de salată verde în care se pune salata de bulgur. Dacă vreţi puteţi servi porţii individuale aranjate pe câte 1 frunză de salată verde.
Este o salată destul de picantă şi foarte răcoritoare (datorită mentei şi sucului de lămâie), trebuie neapărat încercată pentru că mie mi-a plăcut foarte mult.
nu trebuie incalzita apa ptr.burgul(in ebraica se zice BURGUL) se pune intr-un vas apa de la robinet rece se spala bine pina apa ramine curata se pune apa peste si se lasa cca.20 min sa se inmoaie.iese o salata teribila cu mult patrunjel ,menta,ceapa verde totul dat prin blender,ulei de masline si zeama de la 2 lamai si bineinteles sare dupa gust.burgulul nu se da prin blender ci doar patrunjelul menta si ceapa.incercati.e f.f. gustos