Tort de ciocolata cu crema de branza si decorat cu multe bomboane si capsuni

Ingrediente pentru pentru 1 tort mare pentru 18-22 pers
- Blat
- 200g unt
- 3 oua
- 300g zahar
- 300g faina
- 200g smantana sau iaurt gras
- 2 linguri cacao
- 100g ciocolata
- 1 lingurita bicarbonat de sodiu
- lingura zeama de lamaie
- Crema
- 500g branza ricotta
- 500g branza mascarpone
- 200g zahar pudra
- 100g ciocolata
- 2 linguri cacao
- Decor
- 100g capsuni proaspete
- 1 Toblerone alb
- 1 ciocolata Ritter sport
- 6 batoane Kinder Bueno
- 6 bomboane Ferrero
- 1 ciocolata Heidi alba
- 1 punga bomboane Rom-Cocos Casali
Daca blatul si crema acestui tort au fost lasate in seama mea, decorul a fost recreat dupa o poza pe care mi-a dat-o sora mea Dana, iar eu nu am putut sa o refuz pentru ca tortul a fost facut special pentru ziua ei, asa ca eu am fost doar un umil executant care a incercat sa reproduca ceea ce ea si-a dorit.
Am sa incerc sa va spun in cateva cuvinte despre ce tort vorbim, este vorba de un tort cu un blat de ciocolata dens si umed, completat de 3 straturi de crema de ciocolata cu ricotta si mascarpone, similara umpluturii de la canoli, iar tortul a fost decorat cu multe dulciuri.
Blatul pentru tort
Pentru a face blatul, de aceasta data am folosit reteta mea de blat dens, care se face astfel.
2oog unt se lasa la temperatura camerei, apoi se bate cu 300g zahar folosind mixerul la viteza mare, peste unt se adauga 3 oua si 200g de smantana sau iaurt gras, 1 lingurita de bicarbonat de sodiu amestecat cu 1 lingura de zeama de lamaie si se mai bat 20-30 de secunde cu mixerul pana cand se omogenizeaza.
Peste amestecul de unt si oua se adauga 300g de faina amestecata cu 2 linguri de cacao, iar dupa ce ingredientele uscate sunt adaugate in bolul de mixer si sunt amestecate pana cand compozitia este omogena, se mai adauga la final 100g de ciocolata data pe razatoare sau maruntita la robotul de bucatarie, dupa care se mai amesteca putin.
Intr-o tava rotunda cu diametrul cuprins intre 21 si 24 cm se pune hartie de copt, astfel incat sa acopere si fundul si peretii, daca vreti puteti tapeta tava cu ulei si faina, dar cu hartie de copt e cel mai simplu, eu de exemplu am pus hartie pe fundul tavii si ulei pe margini, pentru ca am folosit o tava cu pereti detasabili.
In tava astfel pregatita, se pune compozitia pentru blat, apoi se coace la 180-200 grade Celsius pentru 45-60 de minute, dupa primele 45 de minute testati blatul cu scobitoarea, si daca nu iese curata, mai coaceti pentru 15 minute.
Blatul se lasa la racit, dupa care se taie in 2 sau 3 felii cat se poate de similare ca grosime, eu l-am taiat in 3.
Crema de ciocolata cu branza
Crema de ciocolata cu branza este inspirata de crema cu care erau unplute tuburile de canoli pe care le-am mancat in Sicilia.
Pentru crema am folosit o combinatie de branzeturi italiene (500g ricotta si 500g mascarpone) pe care le-am amestecat cu 200g de zahar pudra, 2 linguri de cacao si 100g ciocolata rupta in bucatele si incalzita 20 de secunde la microunde ( o puteti topi si la bain marie, insa eu ma grabeam si am apelat la microunde). Toate ingredientele se bat bine cu mixerul, apoi crema de ciocolata cu branza se baga la frigider pana cand este momentul sa facem tortul.
Asamblarea tortului
Pe un platou, se pune prima felie de blat, si peste ea se pune aproximativ 1/3 din cantitatea de crema, care apoi se intinde bine cu un cutit sau cu o paleta, dupa aceea eu am asezat peste crema cateva felii de capsuni, dupa care am repetat procedeul cu al doilea strat de blat, din nou crema si iau niste felii de capsuni.
La final se pune ultimul strat de blat, iar crema se intinde deasupra tortului si pe laterale, iar acum nu ne ramane decat sa decoram tortul.
Decorarea tortului
Tortul l-am acoperit deasupra si pe margini cu crema, apoi pe margini am lipit sticksuri umplute cu ciocolata, pe care apoi le-am legat (pentru siguranta) cu o panglica. Puteti sari peste etapa cu sticksurile, insa eu urma sa transport tortul pe o distanta relativ lunga si am vrut sa fiu sigur ca bomboanele de deasupra nu vor cadea.
Deasupra tortului am presarat putina cacao pentru aroma, apoi am inceput sa pun bomboanele si capsunile. Puteti vedea din poze cam cum apara decorat pe etape :), iar pentru cei interesati bomboanele si ciocolatele folosite sunt: Toblerone alb, ciocolata alba Heidi, bomboane cu rom si cocos de la Casali, ciocolata Ritter Sport, bomboane Ferrero Rocher, Kinder Bueno.