Menu

Tort Burlăciță

Ingrediente pentru sirop

  • 1 blat de tort pandișpan (20cm diametru)
  • 1 foaie fondant din 1kg zahăr pudră
  • Pentru cremă
  • 600g brânză dulce
  • 250g mascarpone
  • 150g zahăr tos
  • caise din compot
  • Pentru sirop
  • 300ml zeamă compot caise (sau apă)
  • 50/100g zahăr tos
  • 60ml rom (4 linguri)
Rate this post

Fiindcă am fost invitată la o petrecere de burlăcițe… m-am gândit eu că ar fi o ideea bună să pregătesc și un tort cu tematica… Burlăcița, și m-am gândit să fac un tort cu cremă de mascarpone și caise, pe care l-am ornat cu fondant roz.

Ca blat am folosit un pandișpan simplu, pe care l-am postat pe site zilele trecute, însă dacă nu aveți timp sau răbdare să preparați un pandișpan, puteți folosi și blaturi din comerț, însă nu le însiropați deloc, pentru că ele sunt mai delicate și vor absorbi din umezeala cremei mascarpone.

Prepararea cremei pentru tort

Am tăiat cubulețe și am pus la scurs caisele dintr-o conservă mare de compot de caise.

Cât timp caisele se scurg de lichid în strecurătoare, eu m-am apucat de cremă. Am bătut cu mixerul 600g de brânză dulce cu 150g de zahăr tos, apoi am amestecat compoziția obținută și cu 250g de mascarpone, care a legat crema și i-a dat un gust deosebit.

Din crema mascarpone păstrați 2-3 linguri pe care le vom folosi să ornam tortul deasupra, iar restul cremei se amestecă ușor cu caisele scurse de sirop.

Prepararea siropului pentru tortul de burlăciță

Pentru siropul torului, am folosit mult alcool, în cazul de față 60ml de rom brun, pe care l-am amestecat cu zeama de la compotul de caise (250-300 ml) și 50g de zahăr tos, ingredientele se amestecă cu un tel până când zahărul se topește. Dacă folosiți apă în loc de sirop de la compot, atunci puneți 100g de zahăr.

Asamblarea tortului de burlăciță…

Blatul pentru tort l-am tăiat în 3 foi egale ca grosime (1-1.5cm fiecare). Prima felie de blat se așează pe un platou sau o tavă mare, se însiropează cu siropul de rom și caise, apoi se pune deasupra 1/2 din cantitatea de cremă cu mascarpone și brânză dulce, crema se întinde bine, apoi procedeul se repetă și cu a doua foaie de blat de tort care se pune peste primul strat de cremă, se însiropează și se acoperă cu crema mascarpone rămasă.

Deasupra se pune ultimul blat de tort, care se însiropează și el, și se unge cu cele 2-3 linguri de cremă mascarpone fără bucăți de fructe pe care am păstrat-o la început. Crema va avea rolul de a ajuta fondantul să adere mai bine la tort.

Tortul se ornează cu 1 foaie de fondant roz, iar marginile rămase se taie și se folosesc pentru a crea elementele de decor: biluțe de fondant, numele și paharul. O parte din fondantul roz eu l-am amestecat cu colorant alimentar albastru pentru a avea un tort în 2 culori.

Am mai scris numele tuturor burlăcițelor participante la petrecere folosind creioane cu zahăr de la Dr. Oetker.. și tortul este gata, mai trebuie doar să fie refrigerat 2-3 ore înainte de a fi servit.

Excesul de amidon de pe fondant se curăță vodka și cu o pensula (vodka se evaporă și fondantul rămâne lucios).

Galerie imagini

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *