Prăjitură de post cu gem

Ingrediente pentru o tavă de prăjitură de post cu dulceață aveți nevoie de:
- 600g făină
- 1 cană zahăr tos
- 200ml apă minerală
- 100ml cană ulei
- 1 pliculeț praf de copt
- 300g gem de căpșuni
- esență de rom
- glazură de zahăr pentru ornat
Multe persoane, mai nou și eu printre ele, obișnuiesc să țină post. E drept eu intenționez să țin cele două posturi mari de peste an(Paște și Crăciun), și fiindcă acestea însumează un total de 3 luni, se simte nevoia de a mânca o prăjitură.
Eu am pregătit o prăjitură cu gem de căpșuni, care a ieșit foarte gustoasă deși eram sceptică la început în ceea ce privește prăjiturile de post.
Deși prăjitura conține suficient ulei, eu am uns o tavă cu ulei, apoi am pus în ea și hârtie de copt, pentru a evita lipirea acesteia de tavă.
Rețeta este foarte simplă. Într-un bol pentru mixer, se pun ingredientele: 200ml apă minerală, 100ml de ulei, 1 cană de zahăr tos, făină (600g) și 1 pliculeț de praf de copt. Se amestecă bine cu ajutorul unui mixer, iar când obțineți o compoziție omogenă a aluatului, adăugați o sticluța de esența de rom și 300g gem de căpșuni. Mai amestecați ingredientele 1 minut cu mixerul, apoi turnați compoziția în tava unsă cu ulei și tapetată cu hârtie de copt.
Eu am folosit un gem de căpșuni delicios făcut în casă, însă și cele din comerț sunt bune mai ales dacă sunt de calitate și nu sunt foarte lichide.
Prăjitura se coace 45 de minute la treapta de mijloc a cuptorului (160 grade Celsius).
După ce s-a copt, prăjitura se scoate din cuptor și se lasă la răcit 30 de minute, se taie apoi în bucățele pătrate, sau în formă de paralelogram (matematica asta :p ), apoi se ornează cu glazură de zahăr (creion cu glazură verde de la Dr. Oetker în cazul meu ).