Fursecuri cu cacao si nuci

Ingrediente pentru 30 de fursecuri cu nuci si cacao
- 1 pachet unt (200g)
- 130g zahar
- 200g faina
- 150g nuci
- 1 lingura cacao
- 1 ou
Reteta fursecuri cu nuci si cacao
Untul se lasa la inmuiat la temperatura camerei, iar din nuci de pun deoparte 30-35 bucati (jumatati sau sferturi) pentru decor, in timp ce restul nucilor se maruntesc (eu am folosit robotul de bucatarie, insa se poate folosi masina de tocat nuci sau pur si simplu le puteti taia cu cutitul daca aveti timp si rabdare).
Intr-un bol pentru mixer sau intr-un castron, se pun untul moale si zaharul, care se mixeaza bine pana cand amestecul capata o consistenta spumoasa (2-3 minute la viteza mare). Se adauga oul, 1 lingura de cacao si nucile macinate, dupa care se mai amesteca 1 minut cu mixerul.
La final se incorporeaza faina in transe de cate 1 lingura de faina. Compozitia de fursecuri se poate amesteca cu mixerul sau cu lingura. Cu mixerul merge mai repede, insa trebuie sa folositi viteza cea mai mica pentru ca spre final, amestecul devine mai consistent si riscati sa stricati mixerul.
Cum coacem fursecurile cu cacao si nuci
Intr-o tava se pune hartie de copt (daca nu aveti hartie de copt atunci ungeti tava cu unt sau cu putin ulei). Se ia cate 1 lingurita de aluat pentru fursecuri, si se pune in tava, astfel incat sa ramana o distanta de 2-3 centimetrii in toate directiile pentru fiecare fursec.
Deasupra fiecarei gramajoare de aluat se pune cate o bucatica de nuca, iar tava se pune la cuptor 20-25 minute la 180 grade Celsius.
Fursecurile de scot din tava si se lasa la racit pe un gratar sau pe un prosop de bucatarie.
Cum mancam fursecuri cu cacao si nuci
Dupa ce se racesc complet, fursecurile se pastreaza acoperite intr-o cutie cu capac sau intr-un castron acoperit cu o farfurie.
Dupa ce se racesc, fursecurile se intaresc, insa daca le tineti intr-un recipient inchis, ele devin fragede.
Fursecurile cu cacao si nuci se pot servi dimineata la cafea sau ceai, dar sunt extraordinare si alaturi de un pahar de lapte.