Menu

Pizza Diavola

Ingrediente pentru 1 pizza Diavola de 26cm:

  • 250g aluat pentru pizza
  • 100g caşcaval sau mozzarella
  • 50g salam picant
  • 2 linguri sos tomat sau bulion
  • fulgi de ardei iute
  • oregano uscat
  • piper
  • sare

Ei ce merge să facem de mâncare într-o seară când vin prietenii la noi şi avem chef de ceva rapid de preparat… ei bine răspunsul este simplu: PIZZA.

Cum se face pizza Diavola?

Un sortiment de pizza pe care îl găsim în majoritatea meniurilor de la restaurantele cu specific italian este Pizza Diavola, o pizza cu salam picant şi condimente iuţi, care este destinată iubitorilor de preparate super picante.

– aluatul de pizza

Eu am făcut o pizza de 26 cm (pentru 2-3 persoane), la care am folosit 250g aluat de pizza. Aluatul l-am făcut la maşina de făcut pâine.

Reţete aluat pizza aici

Dacă nu aveţi maşină de făcut pâine, puteţi să folosiţi aceleaşi cantităţi de ingrediente şi să frământaţi de mână, iar dacă vreţi un blat de pizza uşor inedit, puteţi prepara aluat de pizza cu griş după reţeta lui Jamie Oliver

Cantităţile indicate la cele 2 reţete de aluat pentru pizza, vor fi suficiente pentru 1 pizza mare în tava de la cuptor sau pentru 2 pizza rotunde de 26-30 cm diametru.

– pizza Diavola

Aluatul se întinde sub forma unei foi rotunde, de dimensiunea tăvii în care veţi face pizza, şi de grosimea care va place mai mult (blat subţire, mediu sau gros). Se pune blatul în tavă, se înţeapă cu furculiţa în câteva locuri se se mai lasă la crescut 10-15 minute în tavă.

Blatul de pizza se unge cu sos de roşii sau cu bulion, se presară cu sare, piper negru măcinat şi puţin oregano uscat, apoi se distribuie uniform caşcavalul mărunţit, şi feliile de salam. Eu am folosit chorizo uşor picant, însă puteţi folosi orice alt sortiment de salam picant.

Deasupra salamului se presară fulgi şi seminţe de ardei iute uscate. Cu cât mai mult ardei iute, cu atât pizza va fi mai picantă şi îşi va merita numele de “Diavola”

Pizza se coace în cuptor la 180-200 grade Celsius pentru 30-40 de minute, până când blatul este rumen.

Galerie imagini

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *