Pizza de Sibiu

Ingrediente pentru 9-12 felii de Pizza de Sibiu aveți nevoie de:
- cca. 300g aluat pizza
- 150g salam de Sibiu
- 200g ciuperci
- 200g cașcaval
- 1 ceapă roșie
- 50ml sos de roșii
- oregano uscat
- sare
- piper
Ideea cu Pizza de Sibiu mi-a venit într-o zi când trebuia să fac repede ceva de mâncare și prin frigider am găsit niște salam de Sibiu, care s-a dovedit a fi un ingredient excelent pentru pizza.
În primul rând este nevoie să coaceți aluatul de pizza 15-20 de minute în cuptorul încins la 160 grade Celsius, până când blatul se rumenește puțin.
Între timp, se scurg ciupercile de apă într-o strecurătoare, se curăță și se taie cubulețe o ceapă roșie și se răzuiește cașcavalul pe răzătoarea mare.
Când blatul s-a rumenit puțin, se unge cu sos de roșii (bulion cu apă sau suc de roșii gros), se presară cu oregano uscat, sare și piper, iar deasupra se presară cașcavalul ras.
Se pune ceapa tăiată cubulețe pe toată suprafața blatului. Ciupercile sunt și ele puse uniform pe pizza, iar deasupra se așează feliile de salam de Sibiu.
Pizza se bagă la cuptor încă 15 minute pentru a se coace toate ingredientele.