Pâine cu chimen

Ingrediente pentru 1 pâine cu chimen aveți nevoie de:
- 600g făină
- 200 ml apă călduță
- 15g drojdie
- 1 lingură zahăr
- 3 lingurițe de chimen
- sare
Unul dintre condimentele destul de des utilizate la sărățele, biscuiți, pateuri sau alte antreuri, este chimenul, pe care am ales să îl folosesc la o rețetă de pâine, care a ieșit foarte bună.
Chimenul este o plantă care crește în mod sălbatic sau în mediu de cultură. Diferența dintre chimenul sălbatic și cel cultivat este dimensiunea semințelor (principalul element utilizat în gastronomie sau terapii naturiste), astfel chimenul sălbatic are semințele mult mai mari decât cel cultivat. Deși am putea fi tentați să alegem semințele de chimen sălbatic pentru că sunt mai mari sau mai rare… este bine de știut că soiurile cultivate sunt mult mai bune datorită faptului că au fost selecționate astfel încât să conțină o cantitate cât mai mare de ulei volatil, principalul element activ al plantei, de aceea semințele de chimen pe care le găsim la supermarket sau în magazinele Plafar, sunt obținute prin cultivarea chimenului.
Așadar pentru a obține 1 pâine cu chimen, începem prin a pune 600g de făină într-un castron, apoi adăugăm drojdia care trebuie să fie amestecată în prealabil cu zahăr pentru a se lichefia. Mai puneți 2 lingurițe de semințe de chimen și 1 linguriță de sare. Amestecați bine ingredientele cu mâna, apoi adăugați 200 ml (1 pahar mare) de apă călduță și frământați bine până când obțineți un aluat omogen. Acoperiți castronul cu un prosop curat, și puneți aluatul la crescut într-un loc cald și ferit de curent.; (eventual pe aragazul oprit, dar având cuptorul pornit).
După ce aluatul a crescut (în aproximativ 30 de minute), frământați din nou coca cu puțină făină, puneți-o într-o tavă de cozonac, presărați semințe de chimen deasupra și mai lăsați la crescut 30 de minute. Coaceți apoi pâinea 45-50 de minute în cuptorul încălzit la 180 grade Celsius (până când pâinea are o crustă aurie).