Lamai murate cu condimente

Ingrediente pentru 1 borcan mare de lamai murate cu mirodenii:
- 1.5kg lamai
- 1 baton scortisoara
- cuisoare
- coriandru boabe
- foi de dafin
- ulei de masline
- apa
- 200g sare
Acum ceva vreme am postat o reteta pentru conservarea simpla a lamailor in sare, insa astazi va propun o reteta mai aromata pentru conservarea lamailor. La fel ca si lamaile conservate in sare, si aceste lamai vor fi folosite la prepararea diverselor retete cu specific arabesc, in special a retetelor marocane.
Cum se conserva lamaile cu condimente?
Pentru ca aveam la dispozitie multe lamai, am spalat bine 1 borcan de 1600ml pe care la-m lasat apoi sa se usuce putin.
Lamaile se spala bine cu partea aspra a unui burete de vase nou nout, apoi li se taie partile usor tuguiate din capete (cca 5 mm din fiecare capat). Fiecare lamaie taie in cate 4-6 felii si se presara cu sare.
Feliile sarate de lamaie se pun in borcan si se preseaza bine pentru a isi lasa zeama si pentru a fi cat mai compacte.
Se mai pun apoi in borcanul cu lamai condimentele: 1 lingurita de cuisoare, cca 1 lingura de seminte de coriandru, cateva foi de dafin si 1-2 batoane de scortisoara.
Se completeaza cu apa, iar deasupra se pune ulei de masline (cca 1 cm) care sa sigileze “continutul”.
Pe masura ce se conserva, lamaile devin maronii, iar lichidul devine maro si vascos.