Menu

Mâncare de mazăre

Ingrediente pentru 3-4 porții de mâncare de mazăre

  • 1 kg boabe de mazăre
  • 1-2 cepe
  • 1 roșie
  • 2 linguri de bulion
  • ulei de floarea soarelui
  • verdeață (mărar sau pătrunjel)
  • sare

E adevărat că mazărea am cules-o în iunie anul acesta însă abia acum voi posta rețeta mea de mâncare de mazăre simplă, pe care am servit-o cu câteva chifteluțe de pui cu susan.

Cum se prepară mâncarea de mazăre

– călirea cepei

Cele 2 cepe se curăță de foile exterioare, se spală și se toacă cubulețe care se călesc într-o cratiță cu 1 lingură de ulei de floarea soarelui.

– boabele de mazare

Pentru a pregăti mâncare de mazăre, trebuie în primul rând să pregătim mazărea, eu am folosit 1 kg de boabe de mazăre, care se obțin din aproximativ 1.5 kg de mazăre în teci.

După ce obțineți 1 kg de mazăre boabe (curățând mazărea din teci), spălați-le bine și puneți-le la fiert peste ceapa călită, un praf de sare și 2-3 litri de apă. Puteți folosi și boabe de mazăre congelate, însă trebuie să fie decongelate complet înainte de a fi puse la fiert.

Mazărea se fierbe până când boabele sunt moi, gustați câte un bob de mazăre pentru a verifica dacă este fiert.

– terminarea mâncării de mazăre

Când mazărea s-a fiert, în mâncare se adaugă 1 roșie tocată cubulețe și 2 linguri de bulion, se amestecă bine se potrivește cu sare și se lasă pe foc încă 10-15 minute până când roșiile se fierb și ele.

La final adăugați mărar sau pătrunjel tocat și opriți focul.

Mâncarea de mazăre se poate servi simplă dacă vreți să renunțați la proteinele animale sau țineți post, sau se poate servi ca garnitură pentru o friptură sau niște chifteluțe de pui cu susan ca cele din imagine.

Galerie imagini

1 comentariu la “Mâncare de mazăre”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *