Menu

Kebab Marocan Kefta

Reteta kebab Marocan

Ingrediente pentru 10 bucăți kebab marocan aveți nevoie de:

  • 500g carne tocată de vită
  • 1 ceapă mică
  • 1 legătură pătrunjel
  • 1 lingutita coriandru boabe
  • 1 linguriță chimen
  • 1 linguriță piper măcinat
  • 1 linguriță frunze de mentă
  • 2 lingurițe boia de ardei dulce
  • 1 linguriță scorțișoară măcinată
  • ulei de măsline
  • sare
Rate this post

Când am făcut sosul tzatziki, m-am gândit că ar trebui să pregătesc și ceva cu care să fie servit. E adevărat că trebuia să fac atunci souvlaki, dar am zis că o să încerc aceast rețetă cu altă ocazie, așa că m-am oprit la o rețetă de kebab, o rețetă specifică Marocului.

Dacă vă interesați veți vedea că există multe varietăți de kebab, atât în ceea ce privește prepararea, dar și prezentarea kebabului. Cele mai răspândite forme de kebab sunt în lipie, în pâine, la farfurie și pe frigăruie(țepușă). Acesta din urmă este și modul de prezentare al rețetei de kebab marocan pe care am ales să o prepar.

Cum pregătim Kebab Marocan Kefta

Rețeta de kebab este foarte aromată prin prisma numărului mare de condimente folosite la prepararea cărnii de vită. În primul rând este nevoie să pregătim condimentele. Eu am folosit chimen semințe și coriandru boabe (câte 1 linguriță din fiecare), care se pun într-un mojar. Peste ele se adaugă 1 linguriță de piper măcinat, 1 linguriță de sare și o linguriță de scorțișoară măcinată. Condimentele se pisează și se amestecă bine până când coriandrul și chimenul devin mărunte; nu vor fi la fel de fine ca ingredientele măcinate însă este recomandat să le mărunțiți cât puteți de bine (eventual până vă doare mână zdrobind la ele 🙂 ).

Carnea (500g) se pune într-un castron, apoi peste ea se adaugă condimentele pisate, 1 legătură de pătrunjel spălat și tocat mărunt, 1 ceapă mică curățată și tăiată cubulețe mici, 1 linguriță de frunze de mentă uscate, 2 lingurițe boia de ardei dulce și 2 linguri de ulei de măsline. Carnea se amestecă foarte bine cu mirodeniile cam 2 minute, eu am folosit mâna, că merge mai repede însă dacă vreți puteți folosi o lingură sau o furculiță, nu vă bucurați însă că veți rămâne curați pe degete pentru că va trebui să vă folosiți mâinile atunci când veți da forma finală kebabului. După ce amestecați carnea cu celelalte ingrediente, lăsați compoziția să se odihnească 15-20 minute.

Luați 10-12 bețișoare de bambus pentru frigărui apoi dați formă de kebab cărnii. Pentru asta este nevoie să luați cam 1 pumn din amestecul de carne și să îi dați forma unui mic mai lunguieț prin mijlocul căruia treceți bețișorul de bambus. Eu am dar forma de kebab în jurul bețișorului, nu am făcut mai întâi kebabul și abia apoi am trecut bețișorul prin centrul lui. După ce dați formă fiecărui kebab, puneți-l într-o tigaie de teflon, sau într-un grill teflonat și lăsați-l să se frigă pe fiecare parte câte 2-3 minute până când carnea nu mai este roșie.

Kebabul îl puteți face și pe grătar în curte, sau pe un grill electric dacă aveți.

Cum servim Kebab Marocan Kefta

Kebabul se servește cu un sos pe care îl preferați, eu am folosit sos Tzatzki, însă puteți utiliza și sos tartar, sos iute, ketchup sau muștar. Ca garnitură la această rețetă de kebab eu vă recomand Couscous cu legume sau cu mirodenii, pentru că couscous-ul este un ingredient tot de origine marocană și cel mai probabil așa va fi servit și în țara lui de origine.

Pofta buna!

Galerie imagini

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *