Aripi de pui cu boia dulce

Ingrediente pentru 24-30 bucăți de Aripi de pui cu boia dulce aveți nevoie de:
- 2 kg aripi de pui
- 6-8 lingurițe de boia dulce
- 2-3 căței de usturoi
- 100ml vin roșu
- piper
- sare
Aripioarele la cuptor sunt una dintre cele mai simple și mai rapide rețete pe care le puteți prepara, dacă sunteți în criză de timp și trebuie să faceți multe porții.
Eu am folosit 2 caserole de aripi de pui mari, pe care le-am spălat bine în apă rece. Este posibil ca aripile să mai aibă câteva pene, de aceea este bine să vă uitați bine la fiecare aripioară de pui și să îi scoateți penele rămase. Dacă vi se pare că sunt prea multe, sau prea mici… puteți pârli fiecare aripioară la flacără aragazului.
După ce ați spălat și curățat aripioarele, condimentați fiecare bucată cu un amestec făcut din 8 lingurițe de boia dulce, 1 linguriță de sare și 1 linguriță de piper măcinat. Eu pun condimentele într-un castron, pun fiecare aripioară în condimente, și frec bine cu mâna pentru a distribui condimentele pe aripioară.
Aripioarele se pun într-o tavă înaltă, iar când toate aripioarele sunt gata, presărați deasupra condimentele rămase, și 2-3 căței de usturoi tăiați rondele.
Adăugați 100ml de vin roșu în tavă și 200ml de apă, apoi acoperiți cu folie de aluminiu și băgați tava la cuptor 45 de minute la 180 grade Celsius. După aceea scoateți tava din cuptor, luați cu lingura sos și turnați-l peste aripioare, băgați apoi tava la cuptor încă 20 de minute fără folie, suficient cât să se rumenească aripioarele, iar sosul să scadă.
Aripioarele merg foarte bine cu piure de cartofi, salată de vară sau orice altă garnitură preferați dumneavoastră.