Ciorbă de cocoș cu borș

Ingrediente pentru 7-8l de ciorbă aveți nevoie de:
- 1 cocoș de țară (1 pui pentru grill din comerț)
- 2-3 cartofi
- 2-3 morcovi
- 1 ceapă
- zarzavat pentru ciorbă (rosii și ardei gras)
- 1 lingura pastă de tomate (bulion)
- leuștean
- sare piper boabe 2-3 foi de dafin
- 2l borș
Cum se face ciorba de cocos cu bors
Tăiați cocoșul (sau puiul) în bucăți, și puneți-l la fiert într-o oala mare (de 8-10l) împreună cu puțină sare, câteva boabe de piper negru și 2-3 foi de dafin.
Când puiul este fiert, curățați și spălați morcovii și cartofii, apoi tăiați-i rondele, respectiv cuburi. Dacă nu aveți zarzavat de ciorbă la borcan, puteti folosi 3 roșii și 1 ardei gras pe care trebuie să le tăiați cubulețe.
Ceapa se taie cubulețe și se călește ușor, cu 1 lingură de ulei într-o oală de ciorbă de 7-10 litri. După ce se înmoaie ceapa, puneți și restul legumelor (morcovii, cartofii, roșiile și ardeiul) apoi puneți peste ele supa rezultată de la fierberea puiului. Fierbeți la foc mediu legumele aproximativ 30-45 minute până când cartofii sunt fierți, apoi adăugați bucățile de pui și o parte din supa de pui rezultată la fierberea cărnii (până când puiul și legumele sunt acoperite de lichid), mai adăugați și 2 linguri de bulion și amestecați.
Lăsați ciorba pe foc la treapta mică încă 20 de minute, apoi completați cu borș până când se umple oala (cel puțin 1.5l de borș) și dați în clocot ciorba.
La final tăiați o mână de leuștean și puneți în ciorbă. Se poate servi cu mămăliguță și ardei iute.
Dacă v-a mai rămas supă de pui rezultată în urma fierberii cărnii, o puteți pune în sticle de plastic pe care le congelați, supa o puteți folosi ulterior la rețete precum ciulama, sau orez cu legume alte mâncăruri preferate.