Cafea turceasca

Ingrediente pentru 2 cafele turcesti
- 2 lingurite cafea macinata fin
- 2 lingurite de zahar
- 2 cescute de apa
Cafeaua este prietenul de nadejde al multora dintre noi in fiecare dimineata, ne trezeste, ne da energie si ne umple dimineata de aroma ei imbietoare.
Chiar daca eu prefer de obicei cafeaua instant, sunt si ocazii in care as bea o cafeluta naturala, si fiindca am cumparat din Turcia un set cu 2 cescute, un ibric mic si un pachet de cafea, intr-o seara in care a venit Adriana la mine ne-am mobilizat si am preparat o cafea turceasca care a iesit absolut delicioasa.
Cum se prepara cafeaua turceasca?
Unul dintre secretele cafelei turcesti este folosirea unei cafele macinate foarte fin, mult mai fin decat cafeaua pentru espresso. Cafeaua macinata pentru cafea turceasca trebuie sa fie la fel de fina ca pudra de cacao. Pentru a obtine o astfel de cafea macinata puteti sa cumparati o masina speciala de macinat cafeaua, sau puteti alege varianta simpla de a cumpara cafea deja macinata.
Pentru a prepara cafea turceasca eu am folosit un ibric mic pe care l-am cumparat din Turcia si in care incape 1 singura cescuta de cafea, deci pentru noi doua am preparat cafeaua pe rand cate o ceasca de cafea o data.
In ibricul de cafea se pune 1 lingurita de cafea macinata, optional 1 lingurita de zahar si 1 cescuta de apa (cescutele de cafea turceasca sunt micute cred ca au undeva la 50ml fiecare). Se amesteca putin cafeaua cu apa si se pune pe foc, amestecand din cand in cand .
Inainte de a incepe sa fiarba apa, deasupra cafelei se formeaza un strat de caimac, acesta se ia usor cu lingurita si se pune in ceasca, apoi se pune ibricul la loc pe foc si se da cafeaua in clocot. Se toarna cafeaua cu grija in cascuta fara a “deranja” caimacul, si cafeaua turceasca este gata.
Cum se serveste cafeaua turceasca?
Cafeaua turceasca se lasa 5-10 minute in ceasca pentru a se decanta zatul, apoi se bea cat este inca fierbinte. Optional puteti servi fursecuri sau rahat turcesc impreuna cu cafeaua turceasca.
Daca preferati mierea, o puteti folosi ca indulcitor pentru cafeaua turceasca in locul zaharului.