Menu

Bloody Mary

Ingrediente pentru 1 cocktail Bloody Mary

  • 30-50 ml Vodka
  • 200-250 ml suc de roșii
  • 1 frunză de țelină
  • sare
  • piper
  • sos Worcestershire
  • sos Tabasco
5/5 - (2 votes)

De multă vreme am tot vrut să scriu rețeta de Bloody Mary, însă mereu am amânat. Este un cocktail foarte simplu de realizat, însă e posibil să nu fie pe placul tuturor, mai ales al celor care nu iubesc sucul de roșii.

În ceea ce privește sucul de roșii, acesta este elementul central al cocktailului Bloody Mary, și puteți folosi atât suc de roșii preparat în casă, cât și suc de roșii procurat din magazin. Acesta din urmă este mai omogen și arată mai bine în pahar 🙂

Cum se prepară Bloody Mary

Așadar într-un pahar mare (300-330 ml), se pun 30-50 ml de Vodkă apoi se umple paharul cu suc de roșii. Se condimenteaza cu sare și piper după gust, apoi se adaugă 2-3 picături de sos Tabasco și 3-4 picături de sos Worcestershire. Acesta din urmă îl puteți omite dacă nu aveți. De asemenea aveți grijă și cu sosul Tabasco pentru că este foarte iute.

Cum bem Bloody Mary

Amestecați bine cocktail-ul cu ajutorul unui pai, apoi decorați cu 1 frunză de țelină.

Dacă doriți puteți adăuga și alte elemente precum hrean, măsline, gheață sau zeamă de lămâie, pentru a obține diferite variațiuni ale acestei rețete, personalizate în funcție de preferințele celor ce vor servi cocktail-ul.

De asemenea, frunza de țelină poate fi înlocuită sau complementata de batoane de morcov sau castravete crud, tăiate subțire. Pentru ornat se mai folosesc în mod uzual creveți fierți, felii de lime, șuncă sau chiar mezeluri pe scobitoare 🙂

Video cocktail Bloody Mary

Daca doriti, puteti vizualiza si filmuletul cu prepararea cocktail-ului Bloody Mary, este scurt si va va ajuta sa vedeti cum trebuie sa procedati.

Galerie imagini

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *