Quiche cu broccoli si rosii cherry

Ingrediente pentru 4-6 portii quiche cu broccoli
- 400-500g broccoli
- 200g rosii cherry
- 1 ceapa
- 3 catei de usturoi
- 5 oua
- 150g mozzarella rasa
- 50g unt
- 500g aluat foietaj congelat
- piper macinat
- sare
Zilele trecute frunzaream “The art of french cooking” si am dat peste capitolul dedicat tartelor Quiche care se prepara cu faietaj frantuzesc, oua, legume, branzeturi si eventual carne, asa ca m-am incumetat sa incerc un quiche propriu inainte de a incerca si retetele din carte.
Ce este acest preparat numit Quiche?
Julia Child numeste quiche-ul o “tarta descoperita” pentru ca nu se pune aluat deasupra, iar eu o consider o omleta cu “de toate” coapta intr-o crusta de aluat, asadar o frittata in aluat. Ce este grozav la quiche este ca se pot folosi combinatii infinite de legume, branzeturi si preparate din carne pentru a avea mereu un quiche nou.
Francezii mananca quiche atat la micul dejun cat si la pranz, si se poate servi atat cald cat si rece, iar atunci cand este rece se taie mai frumos (ceea ce pentru pozele mele este un motiv de bucurie).
Cum am facut eu quiche cu broccoli si rosii cherry
Pentru quiche, primul lucru pe care l-am facut a fost ca coc aluatul de foietaj, pe care l-am pus intr-o tava usor inalta unsa cu unt. Am inaltat aluatul de foietaj pe peretii tavii si l-am pus la cuptor 20 de minute la 200 grade Celsius (pana ce s-a umflat si a inceput sa se rumeneasca. Eu am pus aluatul de foietaj asa cum l-am decongelat, fara a il intinde cu vergeua in prealabil.
Cat timp foietajul era la cuptor, eu am facut umplutura. Am curatat si tocat marunt ceapa si usturoiul, apoi am taiat in bucati nu foarte mari bucatile de broccoli. eu am folosit broccoli congelat, insa daca folositi buchetele proaspete de broccoli, este bine sa le opariti cca 5 minute in apa cu sare.
Intr-o tigaie am topit 50g de unt, apoi am pus la calit ceapa, usturoiul cu bucatile de broccoli; focul l-am dat la minim si legumele le-am calit cca 20 de minute intorcandu-le din cand in cand de pe o parte pe alta.
– coacerea quiche-ului cu brocoli si rosii cherry
Cand aluatul s-a rumenit, se scoate din cuptor, se aseaza inauntru legumele calite si se distribuie uniform, apoi se presara mozzarella rasa deasupra broccoli-ului calit. Se taie cateva rosii cherry in jumatati si se aseaza deasupra.
Tot ce ne-a mai ramas de facut este sa batem 5 oua cu putina sare si piper macinat, si sa turnam amestecul in interiorul tartei quiche cu broccoli. Daca vreti, outeti folosi doar 4 oua si 50 ml de lapte.
Quiche-ul astfel preparat se mai coace 30 de minute la 170 grade Celsius apoi se serveste rece sau cald, dupa preferinte.
e naspa quiche ul tau cu aluat congelat! o varianta moderna de tarta cu legume sau tarta aperitiv… posibil sa aiba gust bun nu te contrazic dar nu se poate numi QUICHE