Hummus cu masline

Ingrediente pentru 4-6 portii hummus cu masline:
- 1 cutie boabe naut fierte
- 100g masline negre fara samburi
- 2-3 linguri ulei de masline
- 1 lamaie
- 2 catei de usturoi
- sare (optional)
- piper macinat
Hummus-ul cred ca este unul dintre cele mai simple aperitive pe care le puteti prepara, si pe langa faptul ca este foarte satios sigur ii va impresiona si pe invitatii vostrii. Eu am facut de-a lungul timpului mai multe retete de hummus din care va puteti inspira.
Cum facem hummus cu masline
Daca pana acum am facut hummus folosind piciorul vertical al mixerului de mana, de aceasta data am folosit vasul cu cutit.
Se scurge lichidul de la conserva de naut, insa pastrati lichidul pentru ca veti folosi o parte din el la prepararea hummus-ului.
In robotul de bucatarie se pun boabele de naut, zeama de la 1 lamaie, 100g masline fara samburi, piper macinat dupa gust (incepeti cu cca 1/2 lingurita si mai adaugati pe parcurs dupa gust), 2 catei de usturoi si 2-3 linguri de ulei de masline.
Porniti robotul de bucatarie pentru 30 de secunde la viteza mare, dupa care opriti robotul si adaugati 2-3 linguri din lichidul conservei de naut, reporniti robotul 10-15 secunde. Verificati consistenta hummus-ului si repetati procedeul cu adaugarea de lichid pana cand hummus-ul are textura si consistenta potrivite (fara bucatele de naut, perfect omogen si o idee mai moale decat fasolea batuta ca si fermitate).
Ultimul pas este sa gustati hummus-ul si sa ajustati dupa gust cu piper macinat, zeama de lamaie, sare si eventual usturoi. Daca maslinele sunt suficient de sarate atunci nu va fi nevoi sa adaugati sare deloc. Amestecati bine hummus-ul dupa ce ati adaugat condimentele si mancarea este gata.
Cum servim hummus cu masline
Eu de obicei pun hummusul preparat intr-un castron, si apoi il aranjez cu lingura astfel incat in centru castronului sa fie o adancitura; in aceasta se poate pune putin ulei de masline (ca in imagine), sau puteti adauga cateva boabe de naut sau cateva masline pentru decor.
Hummusul se serveste de obicei cu lipii (de preferinta incalzite la cuptor), insa daca ati uitat sa cumparati lipii, puteti folosi si paine.
Nu va fie teama sa incercati prepararea hummusului acasa, este foarte simplu si mai ieftin decat la restaurant, ca sa nu mentionez ca puteti ajusta condimentele dupa gustul propriu.
Multa bafta la gatit daca va hotarati sa incercati reteta de hummus cu masline.