Falafel

Ingrediente pentru cca. 50 bucăți de falafel:
- 500g năut boabe
- 500g fasole roșie boabe
- 2-3 cepe
- 1 ardei gras
- 4-5 căței de usturoi
- 1 linguriță bicarbonat de sodiu
- 1 legătură pătrunjel
- condimente (coriandru boabe chimen piper alb piper cayenne)
- sare
Falafel este un preparat arăbesc care se folosește ca garnitură sau ca aperitiv, și seamănă într-o oarecare măsură cu o chifteluță, falafel-ul fiind un fel de chifteluță cu năut, fasole, legume și condimente.
Cum se prepară falafel-ul
– se înmoaie în apă și se curăță de învelișul exterior cantități egale de năut și fasole boabe
Cantități egale de năut și fasole roșie boabe (în cazul meu câte 500g din fiecare) se spală cu apă rece, și se pun la înmuiat peste noapte, minim 6 ore. Când boabele s-au înmuiat, se înlătură învelișul exterior al tuturor boabelor, inclusiv al celor de fasole. Vă avertizez că este o muncă de lungă durată, eu le-am curățat în 3 ore. Puteți folosi o cantitate mai mică de ingrediente dacă nu aveți răbdare.
– prepararea amestecului pentru falafel
Boabele de năut și de fasole se mărunțesc cu robotul de bucătărie sau se trec de 2 ori prin mașina de tocat carne. Năutul și fasolea se pun într-un castron mare, apoi se amestecă bine cu pătrunjelul tocat, usturoiul mărunțit, ceapa și ardeiul tocate mărunt.
Amestecul pentru falafel se condimentează cu 1 linguriță de sare, 1 linguriță piper mărunțit, 1 linguriță de bicarbonat de sodiu, 1 linguriță de semințe de coriandru mărunțit, 1 linguriță de semințe de chimen mărunțite și 1/2 linguriță piper cayenne. Dacă nu aveți piper cayenne puteți adăuga chilli sau boia de ardei iute.
Se amestecă bine toate ingredientele și se lasă să se odihnească 1 oră la temperatura camerei.
– prăjirea falafelului
Se iau câte 2-3 linguri de amestec pentru falafel și se formează o turtiță ovală sau rotundă. Pentru că am vrut ca toate bucățile de falafel să aibă aceeași dimensiune, eu le-am dat formă folosind o formă rotundă pentru biscuiți, pe care am umplut-o cu compoziție, și am apăsat deasupra cu o lingură.
Turtitele de falafel se prăjesc în ulei încins câte 2-3 minute pe fiecare parte, apoi se scot din tigaie și se pun pe un șervețel de hârtie care va absorbi excesul de ulei.
Cum se mănâncă falafelul
Falafelul se servește ca aperitiv sau ca garnitură. Eu l-am servit cu sos de smântână cu mentă și lămâie și cu un sos de smântână cu usturoi.