Chifteluțe de soia

Ingrediente pentru aproximativ 20 chifteluțe de soia aveți nevoie de:
- 1 pachet soia granule (100g)
- 1 ceapă
- 2 căței de usturoi
- 3 linguri de făină
- 2-3 linguri de apă
- 3-4 linguri de pesmet
- ulei pentru prăjit
- 1 linguriță cimbru uscat
- 1 linguriță piper
- 1 linguriță sare
Pentru că am vrut să pregătesc o rețetă de post și aveam niște granule de soia în cămară, mi-am spus că este momentul perfect să încerc o rețetă de chifteluțe de post din soia.
Este mult mai ieftin să prepari chifteluțe din soia decât chifteluțe de carne având în vedere costul redus, și cantitatea relativ mică de granule din soia care se folosește la pregătirea chifteluțelor de post.
Cum pregătim grenulele de soia
Pentru a folosi granulele de soia la mâncare este nevoie să le rehidratam pentru că așa uscate nu pot fi folosite. Cea mai simplă metodă este să puneți într-un castron 1-1.5 litri de apă călduță în care să puneți apoi granulele de soia (eu am folosit 100 de grame de soia granule). Dacă vreți puteți adăuga și puțină sare sau puțin piper pentru gust.
Soia se ține în apă călduță cel puțin 1 oră apoi se pune la scurs într-o strecurătoare cu ochiuri mici, sau se scurge cu mâna, strângând soia în pumn până când excesul de apă este eliminat.
Cum pregătim chifteluțe din soia
Într-un castron mare sau un vas încăpător, se pun granulele hidratate de soia, 1 linguriță de sare, 1 linguriță de piper și 1 linguriță de cimbru uscat.
Ceapa și usturoiul se toacă mărunt și se pun peste soia împreună cu 2-3 linguri de apă și 3 linguri de făină. Se amestecă bine ingredientele (eu am folosit mâna), până când obțineți o pastă omogenă.
Uleiul de floarea soarelui se pune la încins într-o tigaie înaltă, iar pasta pentru chifteluțele de soia se modelează sub formă de biluțe care se trec prin pesmet, apoi se pun la prăjit în uleiul încins.
Chifteluțele se prăjesc 4-6 minute în uleiul încins și se întorc pe toate părțile, până când sunt bine rumenite.
Cum se mănâncă chifteluțele de post
Chifteluțele de post cu soia le puteți mânca atât pe post de aperitiv, cât și ca fel principal alături de o salată. Eu le-am mâncat cu ketchup și muștar.
Ca sfat personal, eu vă recomand să mâncați chifteluțele de soia când se răcesc puțin, pentru că fiind bazate pe granule hidratate cu apă, aceasta din urmă se încinge foarte tare și riscați să vă ardeți limba. Aceeași atenționare este valabilă și pentru cazul în care doriți să încălziți chifteluțele de soia la cuptorul cu microunde.
Excelente ies aceste chifteluțe de post, exact ca la mama acasă… Explicațiile sunt super-OK, iar proporțiile între ingrediente exact așa cum trebuie. Cu mulțumiri maxime!
Eu nu le prăjescȘ după ce le dau prin pesmet, doar le trimit la cuptor – pe hârtie de copt sau foaie teflonată, pentru 20 – 25 de minute, la 180 de grade (cuptor electric, cu ventilația pornită – poate ajută pe cineva).
Da, ajuta. Dupa ce am citit retea este prima intrebare care mi-a venit in minte. De prajite in ulei? Multumesc pentru impartasirea experientei.