2 portii de salata cu rosii si branza

Astăzi nu ştiam eu ce să îmi fac de mâncare pentru la birou, şi fiindcă aveam nişte roşii în frigider, m-am gândit să îmi fac o salată simplă cu roşii, brânză şi măsline pe care am asezonat-o cu oregano uscat. Ideea mi-a venit de la o salată similară pe care a pregătit-o Doris, dar căreia i-a pus şi ceapă.
Oregano merge foarte bine cu roşiile dar şi cu măslinele, în Turcia toate măslinele de la prânz erau presărate abundent cu oregano.
Păi în primul rând roşiile şi brânza se taie cubuleţe potrivite.
Într-un castron încăpător se pun roşiile, brânza, măslinele spălate puţin, oregano şi uleiul de măsline, apoi se amestecă bine folosind 2 linguri. Ei bine salata este gata, cred că se poate înscrie la cea mai rapidă reţetă de salată
În ceea ce priveşte sortimentul de brânză folosit, eu am avut telemea, însă pentru a rămâne în zona Mediteranei este indicat să folosim brânză feta. Iar despre sare, puteţi pune puţină dacă brânza nu este foarte sărată.
După cum am spus, eu am făcut salata de dimineaţă şi am luat-o cu mine în caserolă ca să o mănânc la prânz cu pâine făcută la maşina de pâine.
Salata o mai puteţi prepara pe post se salată aperitiv când aveţi invitaţi, la o petrecere sau la o întâlnire cu prietenii.