Prosciutto Crudo e Melone

O portie are 0 calorii.
Reteta din categoria: Aperitive

Modificata pe 2011-12-27

Aperitiv italian cu șuncă prosciutto și pepene galben tăiat bucățele, ingredientele se pun pe scobitoare.

Apreciati reteta!

Ingrediente:

Pentru cca 30 aperitive cu prosciutto și pepene galben aveți nevoie de:

  • 1 pepene galben mic
  • 10 felii prosciutto crudo
Prosciutto si pepene galben - aperitiv italian

Astăzi vă propun combinație foarte interesantă, tot din seria preparatelor italiene de tip aperitiv, prosciutto crudo e melone, în traducere pe înțelesul tuturor șuncă de tip prosciutto crud și bucăți de pepene galben, așezate pe scobitoare.

Cum se prepară prosciutto crud cu pepene galben

Una dintre variantele acestui aperitiv este să tăiați felii subțiri de pepene galben (fără coajă), și să le înveliți în câte o fâșie de prosciutto. Problema cu acest tip de prezentare este că dacă vrei să muști din acest aperitiv, șunca este destul de ațoasă și greu de “rupt”.

Pentru o prezentare mai ușor de servit, eu am ales să pun ingredientele de scobitoare, pentru a forma niște aperitive “bite size”.

Am început prin a curăța pepenele de semințe și coajă, apoi am tăiat felii de aproximativ 1.5 cm grosime, pe care apoi le-am tăiat în bucățele de mărime potrivită.

Feliile de prosciuto le-am tăiat în câte 3 bucăți pe fiecare, apoi pe scobitoare am pus câte 2 bucăți de pepene galben între care am intercalat o bucată de prosciutto strânsă sub formă de acordeon ca în imagine.

Cum servim prosciutto crudo e melone

Aceste aperitive cu prosciutto și pepene galben se servesc proaspete fără adaos de alte condimente sau sosuri. Gustul dulce (pepene) cu cel sărat (șunca) formează o combinație foarte reușită, iar aceste aperitive sunt foarte ușor de realizat.

Share Button

Scrieti un comentariu